Săptămâna Mare – Gânduri în prag de Sărbători
Hristos a înviat!
Evenimentul învierii lui Isus a fost precedat de o serie de evenimente care sumarizează, am putea spune, cei trei ani și jumătate ai lucrării Lui pe pământ. Minunile, planul de mântuire, mustrarea legalismului, profeția trădării și împlinirea profeției din Eden.
Ucenicii nu l-au înțeles pe deplin, nu au înțeles întocmai lucrarea și obiectivul Lui pe pământ, motiv pentru care au fost situații în care au tins spre a abuza de puterea Lui – Luca 9:54 Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”. Sunt teologi care susțin că dacă Iuda nu ar fi trădat, ar fi trădat alți ucenici, iar decizia de a-L vinde pe Isus a venit ca o provocare pentru manifestarea puterii depline.
Pe de altă parte, suntem oameni, cine nu și-ar dori o resursă nelimitată și gratuită de hrană și sănătate?
Luni – observăm și înțelegem că admirația și popularitatea Floriilor (cum ne place nouă să le numim) nu țin mult. Strigătele de bucurie, aclamarea și gloria au fost înlocuite de aglomerație, agitație, vâlvă și de o mulțime de oameni care aveau cu totul alte interese. Isus începe destul de ciudat ziua: Blestemă un smochin. De ce? Oare pentru că îi era foame? Fariseii sunt dornici să îi afle puterea, dar El le spune câteva parabole. Le spune despre vierii ce și-au însușit via: „au pus mâna pe Fiul Stăpânului, l-au scos afară din vie și l-au omorât. Ghici cine sunt vierii? Dar Isus le vorbește despre înviere: „Eu voi învia, Moartea nu mă va putea ținea”.
Luni este de neînțeles, dar știm că vine Duminica. (Marcu 12:1-12)
Marți – mai are câteva pilde și sfaturi ciudate: să vă platiți taxele! „Dați cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Le spune că la nunta Fiului de împărat vor fi toți invitați, dar unii refuză invitația .. sala va fi umplută oricum cu tot felul de oameni printre care unul ce nu avea haina potrivită și este dat afară. Poate era o referire la Iuda.
Marți e o zi ciudată în Ierusalim: Iuda se întâlnește cu preoții și stabilește valoare Mielului – 30 de arginți – cea mai proastă investiție!
Marți Isus este trădat, dar vine Duminica. (Marcu 12:13- final)
Miercuri: Isus trage ultimul semnal de alarmă pentru cetatea Ierusalimului: „vai de voi fățarnicilor, povățuitori orbi care strecurați țânțarul și înghițiți cămila, orbi, șerpi, pui de năpârci. Acesta e Isus cel blând?
Menționează câteva pilde, le vorbește în perspectivă escatologică despre cele 10 fecioare – fără prea mult succes. Tot nu au înțeles. Le spune mai accentuat și alarmant, dar totuși vine cu soluția: Cetatea aceasta, Ierusalimul, va fi distrusă și reclădită. El vedea distrugerea iminentă a unui loc glorios și spune că „nu va rămâne piatră pe piatră”.
Bucuria și blândețea se transformă în plâns, atunci când Isus plânge a doua oară: pentru Ierusalim, pentru ignoranța poporului – „ a venit la ai Săi și ei nu l-au primit”.
Miercuri Isus plânge, dar vine Duminica. (Marcu 13:1-13)
Joi – miroase frumos, a mir, a iertare, dar acest parfum este înăbușit de dezastrul trădării – Iuda îl vinde! Acel parfum se transformă în cel mai urât miros – mirosul morții – gesturile care aduc paradoxul zilei de joi – când dai tot pentru Hristos ca să îl ai, în antiteză cu un Iuda care îl vinde pentru 30 de arginți.
Totuși Isus ia cina cu ucenicii, într-un loc intim, doar ei, în odaia de sus. Isus frânge pâine și binecuvântă paharul, le descoperă adevărul despre Iuda și totuși parcă toată lumea este blocată de gestul lui Isus. Le spală picioarele. Cu Iuda plecat, rămâne un pahar – pahar ce Îl duce în grădina Ghetsimani unde spune „Tată dacă este cu putință, depărtează paharul acesta de la Mine”.
Ghetsimani – locul unde Isus plânge pentru ultima oară. Locul unde iubirea și prietenia este trădată – ucenicii dorm (halal prieteni) și Iuda transformă un simbol al iubirii într-un gest al trădării.
Isus folosește o expresie veterotestamentară ca să își dovedească încă odată identitatea divină- „Eu sunt” – spune Isus și soldații cad la pământ, la fel cum Petru cade de la credință. Ucenicii fug – Petru se leapădă, cântă cocoșul … începe calvarul.
Joi, Isus este arestat, dar vine Duminica. (Marcu 14:1-52)
Vineri este o zi care a rămas în istoria proverbelor noastre – de la Ana la Caiafa! Rostită de mulți fără a înțelege gravitate și grosolania planului celor doi. Între Ana și Caiafa, între Irod și Pilat care îl găsesc nevinovat. Doar preoții îi găsesc vreo vină, parcă ciudat.
Iuda se sinucide cuprins de un sentiment profund de vinovăție, Baraba își câștigă libertatea, iar Isus primește o cunună de spini – parcă în mod tragic – singurul Rege vrednic să fie încoronat este ironizat. În timp ce Baraba îmbracă haina libertății, Isus îmbracă haina batjocurii.
Este bătut, torturat, umilit, scuipat, ironizat și atârnat pe cruce. Dealul morții este transformat de Isus în dealul vieții. Pământul se cutremură, ziua dispare, perdeaua se rupe în templu, se joacă zaruri cu haine Lui, un tâlhar continuă batjocurile și moare, unul e salvat. Moare și Isus – „s-a isprăvit”, dar nu înainte să spună „Tată iartă-i căci nu știu ce fac”. De pe cruce este dus în mormânt.
Mormântul este vineri, dar vine Duminica. (Marcu 15)
Sâmbătă – Este liniște în Ierusalim, dar gălăgie în infern. Diavolul sărbătorește victoria. „L-am învins! Am nimicit toate planurile și promisiunile divine. Ne putem imagina că demonii cântau ”E mort, e mort, mormântul lui e plin, E mort, e mort, a murit Fiul Lui”, Satan se bucură sâmbătă, dar vine Duminica.
Ucenicii? unii se ascund, unii revin la treburile lor dinainte de lucrarea măreață, dinainte de minuni, dinainte de eliberări.
Preoții? Sunt singurii care își amintesc ce a spus Isus: „Voi învia!”. Nu așteaptă promisiunea învierii, nu o cred, dar fac tot posibilul să o împiedice.
Totuși, e cineva, care se pregătește pentru Duminica Învierii, o femeie, o păcătoasă iertată care a înțeles că Isus este cel mai valoros atu al vieții.
Sâmbătă Isus este în mormânt, dar vine Duminica. (Matei 27:62-66)
Duminică – ziua începe cu deznădejde, cu lipsă de viziune, cu lipsă de soluții omenești, dar este Duminică și Dumnezeu își săvârșește planul și promisiunea cu privire la Învierea lui Isus. Un înger rostogolește piatra și orice deznădejde este dată la o parte.
Declarația îngerului răsună până azi în inimile noastre – „ Nu este aici, a înviat!”. Învierea vine însoțită de porunca lui Isus: „ bucurați-vă!” și de gestul suprem al iertării: „duceti-va de spuneți și fraților Mei”, iar în Marcu și mai accentuat: „ duceţi-vă de spuneţi și lui Petru” – Isus a aruncat în marea uitării lepădarea, frica, rușinea, necredința și deznădejdea ucenicilor și le aduce în vedere perspectiva vieții veșnice: „El merge înainte noastră!”.
E Duminică – Hristos a înviat! (Marcu 16:1-8, Matei 28:1-10)
Luni – Hristos e viu! Odată cu Isus a reînviat speranța pentru ucenici, pentru femei, pentru cei care și-au pus nadejdea în El. Învierea lui Isus devine incontestabilă, arătările lui Isus printre oameni sunt tot mai clare și cei care strigau „răstignește-L”, azi sunt dați de rușine.
Teologia și învățătura preoților este la pământ, cărturarii își pun semne de întrebare: „a înviat?, chiar e Fiul lui Dumnezeu? Oare chiar l-am răstignit pe Mesia?”.
Petru este restaurat, ucenicii își înțeleg chemarea și înțeleg că Cel care i-a chemat este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, ceea ce le dă mai târziu curajul să spună „noi propovaduim pe Isus Cel răstignit, care a înviat!”.
La final îmi doresc ca fiecare să fie statornic în credință. Îmi doresc ca prin învierea lui Isus să înțelegem că am fost chemați să fim martori și propovăduitori ai învierii.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!